Nu putem opri devalorizarea?

O întrebare cu rezonanțe economice, însă, sub cortina cifrelor și a graficelor, se ascunde o devalorizare mult mai insidioasă: cea a normelor, a valorilor care cimentează o societate.

Mai mult decât o monedă instabilă, devin perisabile pe zi ce trece principiile de conduită, respectul mutual, empatia – acea monedă invizibilă care asigură coeziunea socială. Asistăm la o inflație a indiferenței, la o scădere vertiginoasă a exigenței morale și la o demonetizare treptată a oricăror caracteristici ce ne definesc ca specie.

Care ar fi motivele acestei erodări tăcute?

Am putea invoca ritmul frenetic al vieții moderne, care ne îndepărtează de reflecție și ne aruncă într-o competiție acerbă, uitând de solidaritate, și comuniune. Cultura unui comerț acerb cu promisiunea ei de satisfacție instantanee, diluează efortul susținut și cultivă superficialitatea. Narațiunile polarizante, amplificate de ecourile digitale, fragmentează discursul public și erodează încrederea în ceilalți. Ca într-o piesă de teatru absurd, ne trezim actori într-o dramă ale cărei reguli par să se schimbe de la o zi la alta, lăsându-ne dezorientați și cinici.

De ce pare atât de dificil să ne opunem acestei crize?

Poate pentru că devalorizarea se insinuează subtil, ca o boală cronică, anesteziind conștiințele treptat. Ne obișnuim cu compromisurile mici, cu toleranța față de derapaje, până când linia de demarcație dintre acceptabil și inacceptabil devine neclară. În plus, forța inertă a masei, tendința de a urma curentul, ne poate face să ne simțim singuri și neputincioși în încercarea de a înota împotriva valului.

Dar ne putem menține imuni?

Desigur, prin alegerile noastre conștiente, înfruntând curentul majorității. Fiecare act de bunătate, fiecare refuz de a participa la denigrare, fiecare efort de a înțelege perspectiva celuilalt este o investiție în acea monedă invizibilă a spiritului. Putem alege să cultivăm empatia în locul indiferenței, dialogul în locul conflictului, responsabilitatea în locul pasivității. Educația, în sensul său cel mai larg – de cultivare a minții și a inimii – joacă un rol crucial în fortificarea acestui sistem imunitar individual și colectiv.

În ciuda umbrelor prezentului, nu-i așa că refuzăm să credem într-o fatalitate a decăderii?

Spiritul uman are o capacitate remarcabilă de regenerare, dar nu de la sine, ci prin eforturi individuale, raționale. Fiecare dintre noi, prin alegerile sale etice, prin refuzul de a ceda cinismului și prin cultivarea valorilor autentice, poate deveni un agent al reevaluării. Sămânța unui viitor mai bun se află în gesturile noastre de astăzi, în refuzul de a accepta devalorizarea ca pe o lege implacabilă. Putem alege să fim partizanii propriului nostru caracter de nobil interior și, prin aceasta, să contribuim la o societate mai bogată în sens și în umanitate.

Vezi și articolul: Capacități, limite și voință – unde ar fi granița?