Ecoul Simplității: un dialog platonician despre creștinism

În apropierea Romei, în mijlocul unei grădini liniștite din anul 250 e.n., un stoic roman, om de litere și filosof, preocupat de virtute și înțelepciune, pe numele său Marcus, se întâlnește cu Helena.

Se cunoșteau de ceva timp. Ea fiind o nobilă greacă, interesată de diverse curente filosofice și religioase ale acelei vremi, părerile sale puteau fi luate în considerare cu ușurință. Un cetățean roman obișnuit, practic și sceptic, curios să înțeleagă idei noi, se apropie de ei zâmbind. Bucuros că-i întâlnește, Lucius îi salută cu cordialitate. Cochetă, cu alură de zeiță, doar prin îmbrăcăminte și gesturi, Sofia se întâmplă a fi prin preajmă. Întruchipează portretul unei creștine erudite, familiarizată cu Scripturile și cu filosofia greacă. Toți se întâlnesc după câțiva ani.

Marcus: Helena, Lucius, este o plăcere să vă revăd în această oază de liniște. Meditam la noile curente de gândire care străbat imperiul, în special la cel nou, numit creștinism. Sofia, având în vedere originile tale, cred ești mai familiarizată cu această doctrină, decât noi. Se aud multe despre cei care li s-au alăturat, dar mai ales de acel tânăr, apărut aproape de nicăieri, cel numit Isus.

Helena: Într-adevăr, Marcus. Și eu sunt întrucâtva nedumerită. Se vorbește despre o viață simplă, dedicată unui Dumnezeu unic, diferit de panteonul nostru. Sofia, ai putea să ne luminezi cu privire la modul lor de viață, credința lor, mă refer în special la cei care l-au urmat pe Isus la început? Aș vrea să-i înțeleg mai bine.

Lucius: Știi Sofia, scuze că intervin. Am auzit că acei discipoli n-au urmat școlile noastre. În plus, trăiau modest, fără bogății sau sprijin din partea vreunui guvernator local. În prezent, însă, văd altceva: fast, opulență, la unii conducători ai lor. Există doar grad de comparație, nicidecum o asemănare, iar aceasta îmi dă mult de gândit în privința onestității lor.

Sofia: Vă salut cu pace. Pot confirma multe dintre părerile voastre. Viața celor care au ales să trăiască acelor învățături inovatoare promovate de cel cunoscut în anumite medii ca fiind un simplu tâmplar, a fost caracterizată de simplitate radicală. Unii au renunțat la averi, la confort personal și la ambițiile din societatea noastră pentru a-L urma pe acest Învățător și pentru a-i răspândi mesajul. Scripturile noastre mărturisesc acest lucru. De peste 200 de ani, într-un sul, despre care mulți cred că i-a aparținut unui fost încasator de impozite, Matei, sunt citate cuvintele mentorului lor: „Vulpile au vizuini… dar Fiul Omului n-are unde-și odihni capul.” (Biblia). Deși a locuit pe parcursul ultimilor ani din viață în casele unor prieteni apropiați, acest bărbat a trăit o viață lipsită de orice lux.

Marcus: Din câte cunosc, nu a trăit izolat, iar idealurile sale s-au regăsit și în cazul unor filozofi de-ai noștri, cum ar fi virtutea. Un om, care nu este legat de bunurile materiale, este mai liber să se dedice înțelepciunii și binelui. Dar cum explici, Sofia, diferența pe care o observă Lucius între simplitatea de la început și fastul unora dintre conducătorii creștini de astăzi?

Sofia: Este o întrebare pertinentă, Marcus, și una care îi preocupă mulți. Trebuie să înțelegem că această comunitate, cunoscută și ca fiind biserica primordială, a fost supusă slăbiciunilor și influențelor lumii. Atunci când a apărut, accentul era pus pe răspândirea unui mesaj nepopular, evanghelia unei alte împărații cunoscute de noi, și pe formarea primelor comunități. Cei ce s-au aliniat inițial noului curent erau conștienți de iminența persecuțiilor și de necesitatea unei dedicări totale.

Helena: Atunci de ce trebuiau schimbate prioritățile? Conducătorii spirituali din prezent n-ar fi trebuit să fie un exemplu, pe aceeași direcție, pentru ceilalți credincioși? Dacă principiile de viață promovate de cei descriși de tine, Sofia, au constituit baza propriilor lor idealuri, cei care susțin că îi urmează, prin fastul și bogăția lor, nu distrag atenția de la mesajul central?

Sofia: Ai dreptate, Helena. Idealul propovăduit de Isus este cel al unei slujiri necondiționate, al smereniei și al renunțării la egoism. Contrar concepțiilor promovate în societatea noastră, Isus și-a învățat prietenii să nu pună preț pe poziția lor: „oricine vrea să fie mare printre voi trebuie să fie slujitorul vostru”. (Biblia).

Lucius: Scuze impertinența. Adică aș dori să-ți spun de la început că, nimic din discuția noastră nu va fi folosit vreodată ca și o critică adusă unui sistem. Dar mă întreb: cum se justifică palatele somptuoase, veșmintele scumpe și ceremoniile elaborate pe care le vedem la unii dintre episcopi? Nu este aceasta o îndepărtare de la spiritul originar al creștinismului?

Sofia: Este o întrebare dificilă, Lucius, și nu pot oferi o justificare completă pentru toate manifestările de lux. Unii ar argumenta că biserica de azi, odată cu creșterea numărului de credincioși și cu obținerea unui statut social mai important, a adoptat unele obiceiuri ale culturii romane pentru a fi mai influentă sau pentru a-l onora pe Dumnezeu în modul considerat cel mai demn. Alții, ar putea spune că darurile generoase ale credincioșilor au dus la acumularea de bogății, care au fost apoi folosite pentru construirea de lăcașuri de cult și pentru acte de caritate.

Marcus: Totuși, Sofia, nu crezi că există un pericol ca această bogăție să corupă și să-i îndepărteze pe cei aflați în frunte de la preocupările spirituale esențiale? Istoria ne arată că puterea și luxul au adesea un efect nefast asupra caracterului uman.

Sofia: Îmi place cum gândești Marcus. Pericolul există întotdeauna. Fără a menaja o anumită cultură, cu profunzimea ce-l caracteriza, Isus s-a folosit de mijloace vizuale în predarea sa, comparând, de exemplu, pericolul atașamentului față de lucrurile materiale comun a celor înstăriți, cu probabilitatea infimă ca o cămilă să treacă prin urechea unui ac, folosindu-se evident de o figură de stil plină de forță. Prin urmare, orice creștin ar trebui să fie extrem de vigilent pentru a nu cădea în capcana lăcomiei și a vanității.

Helena: Deci, în esență, există o tensiune între idealul de simplitate predicat de fondatorul acestei religii și realitatea practicilor unora dintre urmașii săi?

Sofia: Exact, Helena. Această tensiune este o realitate cu care s-a confruntat biserica de-a lungul timpului. Unii credincioși și lideri se străduiesc să trăiască în conformitate cu simplitatea inițială, dedicându-se rugăciunii, studiului Scripturilor și ajutorării celor nevoiași. Alții, poate din slăbiciune umană sau din dorința de a influența lumea, adoptă un stil de viață mai opulent.

Lucius: Dar Scripturile nu oferă o îndrumare clară cu privire la modul în care ar trebui să trăiască cei care dau tonul? Nu există exemple concrete ale apostolilor care să stabilească un standard?

Sofia: Ba da, Lucius. Viața primilor discipoli, așa cum este descrisă în suluri, este un model de slujire dezinteresată, de umilință și de dăruire. Ei nu căutau onoruri sau bogății, ci erau preocupați de răspândirea mesajului lui Cristos și de edificarea comunităților creștine. Petru, considerat de mulți ca fiind primul episcop al Romei, deși acest punct de vedere trebuie studiat cu multă atenție, a spus: „nici stăpânind… ci devenind exemple pentru turmă” (Biblia). Aceasta sugerează ideea unui conducător bazat pe exemplu și pe slujire, nu pe dominație și lux.

Marcus: Așadar, se pare că există o discrepanță între ideal și practică. Dar ce lecție putem trage din această analiză, Sofia? Care este esența mesajului pe care ar trebui să-l reținem?

Sofia: Lecția pe care o putem trage este una profundă și universal valabilă. Credința și poziția cuiva îi descriu simplitatea inimii și dedicarea față de valorile spirituale autentice. Luxul exterior și puterea lumească sunt trecătoare și pot adesea să ne îndepărteze de ceea ce contează cu adevărat: iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, compasiunea, dreptatea și umilința. Viața apostolilor, a primilor discipoli, ne arată că adevărata bogăție nu constă în acumularea de bunuri materiale, ci în bogăția spirituală și în impactul pozitiv pe care îl avem asupra lumii din jurul nostru. Chiar dacă instituțiile pot evolua și pot fi influențate de contextul cultural și istoric, idealul de simplitate și de slujire dezinteresată rămâne un reper important pentru oricine dorește să trăiască o viață autentică și plină de sens. „Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.” (Biblia). Aceasta este o învățătură care transcende timpul și circumstanțele, adresându-se fiecărei inimi care caută adevărul și sensul vieții.

Simplitatea primilor creștini, oglindită în fastul ulterior, ridică întrebări eterne despre esența spiritualității și tentația puterii lumești. Iată subiectul unei reflecții asupra unei vieți dedicate valorilor autentice.